FORÆVA e un laborator de design multidisciplinar, fondat de designerul vestimentar Lana Dumitru și arhitectul Vlad Tenu. Fuziunea dintre arhitectură și modă este potențată de interesele comune ale celor doi din sfera exprimării artistice prin concepte noi de avangardă, inspirate de natură, tradiție și meșteșuguri, algoritmi și tehnologie.
Abordarea inovativă a procesului de design combină o gamă largă de talente din diferite arii de expertiză: design vestimentar, cel de bijuterii, design de produs și arhitectură, adesea materializată în lucrări de artă și colecții apărute în urma unor proiecte de cercetare sau a colaborărilor cu branduri. Colaborarea de succes cu Swarovski consolidează etosul și misiunea de a reinventa conceptul de meșteșug digital, de a împinge limitele imaginației și percepției asupra a ceea ce înseamnă viitorul tradiției. Rochia premiată din cristale Swarovski a fost purtată pe scenă de către Björk în cadrul turneului Utopia și e expusă în prezent în muzeul Swarovski Crystal Worlds in Austria.