Gramatica estetică a societăți contemporane a fost definită încă din 1839 de fotografie ca artă democratică a societății vizibile. Antropologia imaginarului, descoperită în peștera lui Platon este mai târziu înlocuită de funcția mundană a imaginii prin inventarea fotografiei. Relația dintre ”voința de putere”, posesiune și fotografie trece printr-o formă de cunoaștere a lumii, a obiectelor din jur dar mai ales a corporalității. Succesul actului fotografic se suprapune și pe necesitatea omului contemporan de a demonstra, de a dovedi că în fața sentimentului iluzoriu se interpune o realitate, chiar dacă pe alocuri distorsionată. Fotografia, prin sine are o relație cu realitatea care răspunde unei nevoie de pozitivism logic.

Practicată în masă, mai ales ca o formă de ”apărare împotriva tristeții” ea devine forma plastică pe care o ia alienarea.

În 1977 Susan Sontag publică cartea ”Despre fotografie” unde, în primele pagini notează: ”Recent, fotografia a devenit o distracție aproape la fel de comună ca dansul sau sexul – ceea ce înseamnă că, la fel ca orice altă artă produsă în masă, nu este practicată de majoritatea oamenilor ca artă”.

44 de ani mai târziu putem afirma că ideile celebrei scriitoare americane au fost profetice. Fotografia a devenit, prin apariția camerelor de filmat performante, încorporată în telefoanele mobile dar mai ales prin intermediul rețelelor sociale, o formă de divertisment global, o formă de ”agresiune” asupra a tot ce este vizibil.

Isteria fotografică a devenit un fenomen global mai ales prin apariția Instagram-ului în octombrie 2010. De atunci, conform celor mai recente anunțuri ale companiei-mamă a Instagram, Facebook, numărul actual cunoscut de utilizatori Instagram este de 1 miliard de utilizatori activi lunar (MAU) și 500 de milioane zilnic (DAU).

În acest context de inflație fotografică se ridică o serie de întrebări despre sensul, scopul și relevanța fotografiei: Fotografia mai poate fi înscrisă în panoplia artelor relevante? Mai putem vorbi de o serie de criterii estetice care pot despărți valoric produsele fotografice? În fond ce (mai) înseamnă o fotografie?

Expoziția ”One Single Shot” nu își propune decât tangențial să răspundă la aceste întrebări. Este mai degrabă o invitație, o călătorie, o provocare atât pentru fotografii invitați dar și pentru spectator. În acest context cultural al dictaturii imaginilor mai putem surprinde – doar printr-o singură imagine – un subiect care să ”reprezinte o invitație inepuizabilă la deducție, speculație și fantezie?”