În peisajul evenimentelor culturale recente din România, o expoziţie care reuneşte atitudini artistice care nu se acreditează prin recursul la memoria locală, ci ţinteşte o individualizare distinctă a creaţiei dintr-un anumit moment în timp, fără a insista pe coordonatele geografice, trebuie citită în primul rând, din punct de vedere fenomenologic. Fără ancorări de ocazie, fiecare din cei 9 artişti ieşeni invitaţi probează existenţa unor direcţii creative distincte, de mărci personale care se desluşesc cu uşurinţă şi decupează un context profund individual. Văzute în ansamblu, lucrările expuse radiază diferite niveluri de semnificaţie şi de realitate interioară, momentele de profunzime propuse de artişti fiind strâns legate de înţelegerea artei ca proces evocator nu doar al talentului, ci al hărţilor conceptuale şi sentimentale.

Cu ce avem de-a face în prezenta expoziţie? Artă … fără etichete care să îi justifice substanţa. De la spaţii care funcţionează asemenea unor decoruri  ale vieţii,  ce ȋntăresc impresia unui spațiu amenajat artificial ȋn care totuşi relațiile construite sunt cât se poate de naturale, la natura însăşi, la clipele de intimitate şi filtrele aplicate unui moment în timp, de la structura ancestral spirituală la cea biologic mecanizată, metafora acţionează pentru a separa straturile percepţiei.

Indiferent de stil, tehnică, crez, programul urmărit sau conceput de către artişti, acest eveniment complex depăşeşte cadrul adesea obtuz al expozițiilor care doar etalează produsele unei şcoli, accentuând caracterul inedit, pe alocuri cosmopolit sau dimpotrivă, care-şi dezvăluie rădăcinile profund locale din care unele lucrări ȋşi trag seva. Pentru consumatorul de artă avizat, dar şi pentru vizitatorul curios, această expoziția este o incursiune ȋn peisajul creatorilor de artă din Iaşi: Felix AFTENE, Vladlen BABCINEȚCHI, Gabriel CALOIAN, Claudiu CIOBANU, Marinela CIOBANU, Adrian CRÎȘMARU, Rodica CRÎȘMARU, Valentina DRUȚU, Sorin PĂTRĂȘCANU, ce stă dovadă a unei creații şi gândiri integratoare, spotană şi totuşi profund personală.

De la o primă vedere se observă o abordare particulară a imaginii care se fundamentează pe cadrele într-o continuă schimbare ale creaţiei artistice, în special asupra celor a precursorilor contemporani. De aceea, o serie de lucrări par că reprezintă un adevărat asalt la adresa reprezentării clasicizate, fără a lua o poziţie defensivă, de explicare de ce este sau nu este arta elitistă, consumistă, relevantă sau irelevantă, chestionând discret parametrii proprii ai artei.