Absolvent al Facultății de Arte din Iaşi, Gabriel Caloian este acel artist ce nu face din proiectele personale cărţi de vizită ce probează potenţa artistică, dar care prin nenumărate intervenţii în expoziţii de grup sau colective, te învăţă să îl reperezi cu uşurinţă în raport cu întregul tematic, prin lucida amprentă disonantă pe care o trasează în raport cu experienţele contemporane ale speciei.  

Fiinţe şi obiecte, instrumente şi fragmente de corp, hibrizi şi aureole, roboţi şi peşti, colivii şi semne, roţi şi gheare, zimţi, dinţi, voievozi şi astronauţi, şenile, multe cozi şi umbre.. Printre acestea, artistul nu pune întrebări, nici nu observă pasiv, ci întoarce suprafeţele galvanizate pentru a reflecta, în oglindă, propria sa irealitate imediată. Realul de aparenţă, fantasticul de substanţă, par a nu defini în întregime lumea cuprinsă în distopica Țară a Minunilor povestită, adesea doar în tuş, de Gabriel Caloian.

Ca într-o paradă a viziunilor, fiecare element dislocă realitatea în sute de secvenţe, o augmentează sau o parodiază, până când scheletul gândului, aparent haotic, se cristalizează. Graniţa dintre vis, veghe şi trezire se arcuieşte, alternanţa proiecţiei inconștientului de sorginte surrealistă (în fapt explorări ale conştientului postmodern) vs. ipostaze şi chipuri cunoscute, fac pe privitor să asiste la naraţiune, parţial conştient de ceea ce vede. Asta nu fiindcă artistul alege coduri încifrate pentru a îngreuna înţelegerea şi nici ca urmare a întrepătrunderilor şi juxtapunerilor contrare existenţei obiective, ci fiindcă plăsmuirea în sine tinde să devină mai reală decât realitatea iniţială, personală.

La Gabriel Caloian atât aleatoriul cât şi ludicul emerg din acelaşi impuls. Vitalitatea liniei ce pare a irupe dintr-un minuscul, atomic punct, dă naştere acestei lumi şi tuturor formelor, trăind prin ea însăşi pe suprafaţa hârtiei, regenerându-se prin noi şi noi explozii. Întotdeauna se întâmplă ceva indiferent unde se opreşte privirea, ceva germinează sau este în conflict, ceva se transformă sau absoarbe vidul sau făpturile, le distilează şi le propulsează în noi mecanisme. Artistul nu este marele păpuşar ce mişcă sforile şi permite intrarea sau ieşirea din scenă a făpturilor, ci un receptacul a cărui viziune, asemenea unui caleidoscop, compune lumi. Ca să vezi ce se întâmplă în lumea lui Gabriel Caloian, doar instrumentarul de disecţie conceptuală şi tehnică nu este suficient. Trebuie coborât în „subsolul realităţii” (aşa cum îl vedea Blecher) pentru ca treptat, urcând pe solzii de peşte, să poţi elibera cu propria ta cheie, ceea ce este al tău din acest univers.  (Dr. Maria Bilaşevschi)