Sculptura lui Vladlen Babcineţchi are dimensiuni sensibile care, analizabile în plan hermeneutic după legi la fel de precise ca cele din geometria non euclidiană, sunt suplimentare celor trei cu care suntem obișnuiți prin creionarea directă asupra materiei, alipirea naturală a materialelor externe sculpturii (fagurele de miere), polizajul diferit al spațiilor interioare com­parativ cu cele exterioare, folosirea vidului ca semn, a șaptea dimensiune fiind sugerată prin absență, prin penetrare.

Alături de discursul metaforic, ce trimite la o spiritualitate ce poate fi înțeleasă doar prin faptă, sculptorul Vladlen Babcineţchi încearcă să surprindă stare de nediferențiere a materiei, atotpotenţialitatea originară și de aceea, “Figurile” sale celeste reprezintă simultan lumile cunoscute, reflectându-le, trimițând înspre cosmos. Liant între lumi, “ Sfinxul” și “Fragmentele de Îngeri” sunt metafore pentru meditație, intenția nefiind cea de a sublinia forma pentru a ajunge la esență, ci de a crea un simbol-formă ce trimite la multiplele dimensiuni în care existăm. În masa sculpturală se distinge o dominantă a curbei, expresie a intuiției hiperestezice, ce transcrie senzația  ondulatorie care există ca motiv abstract în sistemul metafizicii lui Blaga. De la facere, deschidere, la conștiința energiilor făuritoare, sculptura lui Vladlen Babcineţchi depășește simbolistica ce doar ia la cunoștință, cuprinde lecția bizantină, suprapusă antichității grecești, filtrată prin sentimentul ființei care își trage seva din tărâmurile acestei țări și care, prin tehnica sa, universalizează un cod care, nu este încifrat în materie, ci în privirea fiecăruia dintre noi.