Dinu Bodiciu este designer și își împarte existența între Singapore si Marea Britanie. Este responsabilul pentru programele de licență Design Vestimentar și Textil și Fashion Media și Industriile Modei în cadrul LASALLE College of the Arts din Singapore. A obținut diploma de master în Design și Tehnologii de Modă la London College of Fashion, instituție unde, în prezent, este înscris într-un program de cercetare doctorală. Lucrările sale chestionează felul în care gândim relația dintre corpul uman și vestimentație. Creațiile sale au apărut în reviste de modă consacrate, cum ar fi Vogue, Vision China, Bazaar Asia, Elle și L’Officiel Ucraina și au fost purtate de Lady Gaga, Viktoria Modesta și de grupul Chicks on Speed și au apărut în filme ca Jocurile Foamei: Revolta partea I și a II-a sau în ecranizarea cea mai recentă a seriei Fundația.