Aparent amorfă, inertă și claustrofobă, instalația propusă  este construită speculând dihotomia  dintre desenul geometric al  unui singur element central, monumental și acaparator, un copac care crește în interiorul unui spațiu închis clar delimitat și persistența aproape palpabilă a coloanei sonore aferente: insecte care bâzâie, carii care rod lemnul, lichide care picură… Pornind cu intenția de a ilustra angoasa existențială a personajelor din piesa de teatru ”Trilogia spațiului închis”, aparținând dramaturgului Flavius Lucăcel, artista Ioana Olăhuț a filtrat ulterior idea prin rămășițele curiozității sale infantile vizavi de transformările realului care o înconjoară, în încercarea de a ilustra traseul ireversibili și inevitabil specific tuturor structurilor sale. De unde apariția unui copac a cărui substanță lemnoasă ia forma unei suite de paralelipipede combinate; deși sortit descompunerii el continuă sa crească, datorită impulsului vital inițial, asemenea producțiilor cornoase ale epiteliului uman. Conținutul devine ambalaj, organicul devine anorganic, linia sinuoasă devine linie dreaptă, natura devine cultură.