Cyclederror

Brandul CYCLEDERROR a fost înființat în martie 2021 de către designerii: Benea Bogdan, Bogdana Firu și Alexandra Grajdeanu, care au în comun conexiunea și pasiunea pentru sustenabilitate și inovație.

Focusul principal al brandului este să aducă înapoi corsetul în garderoba femeii moderne de zi cu zi, corsetul fiind perceput, în trecut, drept o piesă vestimentară incomodă, fiind transformat, aducând astfel un plus la orice ținută. Datorită succesului lui, corsetul devine ambasador al brandului CYCLEDERROR, care caută interpretări moderne ale pieselor clasice folosind conceptele actuale de recycling, upcycling și sustenabilitate, ca fundație pentru design-urile lor.

Misiunea brandului, în momentul actual, este să extindă ideea corsetului, în direcții și mai complexe, să ofere și mai multă diversitate, pentru ca produsul să devină relevant în ținute diverse, și să împingă limitele comerciale în privința folosirii materialelor upcycled. Corsetele CYCLEDERROR au scopul să ofere încredere oricărui iubitor de modă, prin simplul fapt că sunt create cu grijă și atenție, pentru client și pentru mediu.

Pentru sezonul toamnă/iarnă este creat și produsul – hoodie-corset, ducând astfel ideea corsetului, la nivelul hibridizării.

În 2022 brandul lansează mai multe colecții, atât piese vestimentare cât și accesorii care măresc aria diversității brandului CYCLEDERROR, în design-uri mai complexe și într-o arie mult mai complexă, căutând mereu inovație, sustenabilitate, versatilitate, feminism, hibridizare și identitate.