Sustenabilitatea sau creatul într-un mod eco sunt doar o aspirație spre o utopie în care omul poate produce obiecte fără să aibă un impact negativ asupra planetei. Consider că, deocamdată, ne aflăm la mare distanță de această utopie; cu toate acestea, scopul meu ca designer este să caut modalități prin care amprenta mea de carbon să fie cât mai mică.

În loc de sustenabil, prefer cuvântul „resourceful”. Se referă la crearea folosind numai materiale la mâna a doua, care altfel ar fi aruncate sau, cu alte cuvinte, folosirea ingenioasă a resurselor deja existente. Astfel, „gunoiul” altora sau al meu devine o sursă de inspirație în procesul creativ. În proiectele mele anterioare am experimentat cu plasticul de unică folosință și, topindu-l, am reușit să-l modelez aproape ca un material textil. Când nu topesc plastic, mă bazez pe cutiile mele pline de haine vechi și bucăți de material strânse din liceu, acestea fiind rezultatul a câțiva ani de umblat prin magazine second-hand. 

Studiez la London College of Fashion, la Fashion Design Technology: Womenswear course, și continui să mă documentez pe acest subiect, să caut soluții, fiind susținută de facultate și profesioniști în domeniu.

Procesul creativ începe încă din momentul în care am ales materialul dintr-un magazin second-hand, charity shop, târg de vechituri etc. A avut ceva ce mi-a atras atenția din mormanul de haine, astfel ajungând cu mine acasă, așteptându-și ulterior rândul pentru a fi reinterpretat și readus la viață.

În acest context, muzicieni, artiști și publicațiile de artă sau modă formează clientela ideală pentru mine, cu care îmi este cel mai drag să lucrez. Punctul comun al acestor persoane/grupuri de persoane este că, la fel ca mine, produsul muncii lor are o poveste în spate, fiecare cu surse de inspirație și moduri de exprimare diferite. Toate colaborările pe care le-am avut până acum m-au ajutat să descopăr ceva nou în propria muncă și să avansez ca designer.