DANAGA

Danaga (Daniel Aga) și-a început aventura muzicală încă din liceu, ca solist vocal și chitarist într-o trupa rock în paralel cu cursuri de chitară clasică și pian în cadrul Școlii Populare de Artă Zalău.

După o pauză de câțiva ani în care frecventează cursurile Facultății de filosofie din cadrul UBB Cluj, apoi ale secției de Grafică la UAD, își cumpără primul computer și se întoarce la vechea pasiune: muzica. Trecut prin mai multe forme de exprimare artistică, consideră că muzica oferă cel mai pur și mai direct mod de a comunica emoții.

În 2009 participă alături de Adrian Tudoran și Bogdan Rakolcza la spectacolul de muzică improvizată Origin, avându-l ca invitat pe Mircea Florian, eveniment ce a avut loc în cadrul deschiderii oficiale a Fabricii de Pensule.

Debutul ca producător de muzică electronică a fost marcată prin apariția a două compoziții proprii pe compilația Culese din Cartier, editat de Subcarpați în 2011, precum și pe Buzz RO! 2011 la Local Records.

În anul 2013 lansează primul său album, Am n-aripi, o colecție de 17 povestiri despre omul contemporan alienat care încearcă să găseasc adevăratul său sine și este disponibil pentru descărcare la adresa danaga.bandcamp.com. Albumul s-a bucurat de o primire bun de către public și recenzii pozitive în revistele online Inspirationist.ro, Sub25 și Vice. De atunci a mai lansat în regim independent alte două albume precum și câteva ep-uri colaborare cu artiști clujeni cum ar fi Fluidian (Emil Gherasim) sau poetul Andrei Doboș.

Până în prezent a evoluat pe scenele unor festivaluri importante atât din țară cât și din străinătate dintre care am putea aminti Waha, Green Sounds Bucharest, Untold, Neversea, Electric Castle, Mekittburn (Bruxelles – Belgia), Midnight Sun (Vaeroy – Norvegia) alături de nume importante ale muzicii electronice cum ar fi Silent Strike, Ufe, Rolf, K-lu, Subcarpați, Akua Naru, Guts, Renegades of Jazz, Club des Belugas, Nightmares on Wax, Baba Zula, Chancha via Circuito etc.

Din anul 2013 și până în prezent a compus muzică pentru diverse spectacole de teatru, performance sau dans contemporan cum ar fi Height Sense cu Alexandra Gârbea și Timea Kovacs, Parallel în regia lui Leta Popescu și Ferencz Sinko, Trei Surori în regia lui Atilla Balogh (Teatrul Maghiar de Stat, Szigligeti din Oradea), MISA Părut, Micul nostru centenar și Electronic City (în regia lui Dragoș Mușoiu) precum și coloane sonore pentru animații, scurt metraje și filme mute.